How i lost myself

Nu am mai scris de ceva timp , si nici nu am de gand sa o mai fac. Sa zicem ca postarea asta e update la ultima si probabil ultima
Am ajuns aici , in situatia asta , in ipostaza asta. Imi priveam reflexia printre picaturi de ploaie si faruri de masina si nu ma recunosteam. Ador sa fiu monstru sa nu imi pese de nimic , sa pot sa tip sau sa injur , sa reactionez cum simt fara sa imi pese de consecinte sau de sentimentele celorlalti ... dar nu am fost tot timpul asha . Candva eram un copil inocent cu un suflet bun , imi pasa de toata lumea si incercam sa ii ajut pe toti , chiar daca nu eram de mare folos , dar daca vroiai sa muti un munte , te ajutam sa duci cate o galeata de pamant incet cum puteam eu. Tot timpul am fost mic si slabut dar incercam sa gandesc si pentru altii si am dat de gust , de cum sa manipulezi lumea, am inceput de jos cu chesti mici cu lucruri marunte care nu pareau sa conteze prea mult, dar am ajuns in punctul in care controlam oameni mai mult decat ar fi trebuit sa o fac. Fiecare avantaj pe care il aveam asupra cuiva il foloseam la un moment dat si pierdeam ceva...Incepeam sa ma indragostesc , sa fiu bun cu persoana de langa mine sa imi pese sa arat interes si emotii dar se termina brusc in acelasi fel , de fiecare data , in locatii diferite si mai pierdeam ceva...A inceput sa nu imi pese , sa fiu ascuns dupa ramuri de geam negre intr`o fantezie placuta , adoram fantezia aia si inca o fac , sa ma pierd in lumea aia in care tot conteaza de tine de cat te duce capul nu muschii sau cati bani ai in portofel in care erai apreciat pentru cum gandesti nu ce masina conduci din bani parintilor. Era o iluzie frumoasa pentru un copil sarac si singur. Dar lumea evolua in jurul meu si am facuto si eu , am inceput bine , promitator si sa terminat dezastruos , am incercat de nenumarate ori si cu bine si cu rau sa o scot la capat sa nu renunt dar sa renuntat aparent la mine si eu am mai pierdut ceva... si m-am lasat pierdut in timp , dubii ,  manipulari , regrete , fumuri dense si sticle goale. Creeam  ziduri groase in jurul copilului si el tacea si statea linistit in intuneric.I-am impins pe toti de langa mine pentru ca nu aveam nevoie de nimeni si mai pierdeam ceva... Iluzia mea imi adusese cati-va "prieteni" reali care erau acolo pentru ca ii reparam , ii reparam pe ei in timp ce perfectionam monstrul , era situatia perfecta , stiam aproape toate situatile care ma puteau afecta si am profitat pana mi-am creat ziduri sa nu mai aud sau sa vad copilul ala , si atunci am renuntat eu , la tot , la trecut , la viitor mi-am creat propria lume neagra si stateam confortabil in ea. Trecea timp si eu continuam sa zidesc , cate o caramida incet incet cand imi aduceam aminte.Iar intr`o noapte , o conversatie normala auzeam cuviinte de mult cimentate . La inceput imi parea o gluma , inca o voce ce facea misto de mine , dar pe masura ce noptile se scurgeau apareau si raze de lumina. Un zambet adevarat pe un chip de mult cioplit de prefacatorie, dorinte  in cenusa izbugneau in flacari iar soaptele din septembrie solidificau promisiunile de sfarsit de iunie. Si cum ploile de primavara topesc frumusetea zapezii eu pierdeam ceva... Acum pierdeam caramazi si ziduri , iar cand monstrul perfectionat din intamplari trecute a rabufnit , o voce de mult uitata sa strecurat dintre ziduri si ia tinut piept. Persoana aia care nu gresise niciodata cu nimic , care era acolo cand nimeni nu era si te aprecia cand era mai mult rau decat bine , cu initialele intiparite in piele nu merita partea aia din trecut. Am pierdut in timp ceva ... ma pierdeam pe mine facand lucruri mari , cand singurul lucru de care am nevoie e mic o buburuza.